bia

· ABO ·

ABÃCIOAEI BIANCA OLIMPIA

Ceea ce creez este parte din ceea ce sunt, ceea ce simt și ceea ce mă înconjoară. Intenționez  prin arta mea să ofer privitorului un moment de meditație, de introspecție, o detașare din realul concret, spre a pătrunde în lumea atemporală și aspațială a tabloului.
Exprim ceea ce am în inimă, pentru că arta stârnește în noi cele mai profunde simțiri și gânduri, este forma de comunicare a lăuntricului uman prin imaginație si multă muncă, ea oglindește sufletul creatorului prin frumoasa lume a imaginilor.

Mă inspiră tema creației umane și strânsa legătură dintre om, natură și univers, legătura dintre divin și teluric. Aș defini arta mea ca o simbioză, de stări, gânduri, cu simboluri si elemente desprinse din diferitele experiențe vizuale, auditive sau de lectură ce își lasă o amprentă în imaginar.

Fascinația pentru ceea ce este ancestral și vetust, pentru arhitectura vernaculară și vechea lume a satului românesc, pe care o percep în contemporan ca pe o lume de basm, o lume a visului,  mă inspiră  să relizez ilustrații care să te poarte ușor  către imaginea omului din vechiul sat românesc, omul care era mereu conectat la natură. Dorința de a mă desprinde de realitatea concretă, de refugiu în imaginar mi-a insuflețit crearea unei lumi atemporale cu personaje nepământene, contemplative.

Studiile de arhitectură m-au condus către această zonă a ilustrațiilor grafice, realizate în tuș pe hârtie, definite printr-o acuratețe și o simplitate a liniei desenului, asa cum sunt desenele de arhitectură. În perioada liceului de artă, unde am studiat pictură murală obișnuiam să lucrez intr-o manieră mult mai picturală, apoi treptat, în facultate mi-am definit stilul grafic, abstract în care lucrez acum.

Lucrările se caracterizează printr-o dinamică a formei cu linii ductile ce descriu personaje cu predilecție feminine, ca simbol al eternei și nesfârșitei creații. Compozițiile au  în centru omul,  reprezentat ca un axis mundi, cu elemente din sfera vegetalului ( vrejuri, frunze, flori ), și din sfera cosmică (cerul, luna, soarele, stelele).
Originea omului e în pământ, astfel prin natura sa divină este asemeni plantelor, se naște se dezvoltă, moare și renaște apoi. Printr-o osmoză de vrejuri, frunze și flori, omul, ființă telurică, este prezent în natură și legat de aceasta, crește odată cu ea. Sursa vieții e natura, alimentată de căldura și lumina soarelui. Omul este întruchiparea copacului, care prin rădăcini și ramuri face legătura dintre cer și pământ, dintre divin și teluric.

Paleta cromatică este reprezentată de negru și auriu ce simblizează pământul și lumina, terestrul și cosmicul.
Personajele create ca niște făpturi hieratice sunt mereu însoțite de flori, un simbol al frumuseții, al fragilitătății și al ciclicității vieții umane, țesută din iarbă, lumină și gând.

footer